Te-ai gândit vreodată că o gleznă scrântită ar putea avea efecte vizibile la nivelul creierului? Cel mai probabil, nu… Oamenii de știință descoperă însă, încet-încet, cum se adaptează creierul constant la evenimente de viață, iar acest proces este cunoscut ca „plasticitate cerebrală”. Asta înseamnă că până și scrântirea unei glezne poate genera modificări cerebrale care merg de la modul în care este gestionată durerea inițială și până la adaptarea mișcărilor la noua situație.
De-a lungul timpului, știința mișcării a încercat să îmbunătățească funcționalitatea musculară prin antrenarea rezistenței la efort, exerciții de tip cardio și îmbunătățirea flexibilității. În tot acest timp, una dintre cele mai importante probleme ale medicinei sportive a rămas aceea că un atlet care revine în activitate, după o accidentare, se supune unui risc fizic de 2 până la 8 ori mai mare (!) decât înainte de accidentare.
O echipă de cercetători de la Universitatea australiană din Canberra, condusă de Ashley Marchant, studentă la doctorat, a încercat să înțeleagă ce pierde din vedere medicina sportivă. Ei s-au folosit, în acest proces, de descoperirile, din ultimii 20 de ani, din domeniul tehnologiilor care ajută la evaluarea calității și cantității de informație senzorială care ajunge în creier. Aceste măsurători pot fi folositoare pentru toți oamenii, de la astronauți și atleți și până la persoanele în vârstă, care au probleme de mobilitate.
În procesul de evaluare descris sunt implicate 3 surse de informație:
- Sistemul vestibular (organele responsabile cu echilibrul din urechea internă);
- Vederea (modul în care pupilele răspund la modificările de intensitate a luminii);
- Mecanismul de păstrare a echilibrului de la nivelul membrelor inferioare (în special centrii nervoși situați în pielea și mușchii din zona tălpilor și gleznelor).
Din viața cotidiană a astronauților de pe Stația Spațială Internațională, de exemplu, este de învățat o lecție. Probabil că ai văzut videoclipuri în care aceștia își folosesc cu preponderență brațele pentru a se deplasa în condiții de imponderabilitate, în timp ce picioarele sunt mult mai puțin folosite. La nivel cerebral, picioarele acestor oameni trimit mult mai puțină informație, comparativ cu persoanele de pe Pământ, care sunt supuse acțiunii gravitației terestre. În cazul astronauților, creierul lor dezactivează rapid conexiunile utilizate, în mod normal, pentru controlul mișcărilor din timpul mersului, iar acest fapt nu-i afectează atâta vreme cât ei rămân în condiții lipsite de atracție gravitațională. Când astronauții revin pe Pământ însă (sau în eventualitatea în care ajung pe Lună), ei sunt într-un pericol mult mai mare de pierdere a echilibrului și de accidentare. Același fenomen se întâmplă și în cazul atleților care ajung în situația de a fi imobilizați o perioadă oarecare de timp în urma unei accidentări.
Ca să dau un exemplu mai clar, să presupunem că, în urma unei accidentări la picior, o persoană ajunge să meargă șchiopătat. În această situație, creierul primește un set diferit de informații comparativ cu perioada de dinaintea accidentării și, prin procesul de plasticitate cerebrală, redefinește controlul mișcărilor necesare pentru mers.
În cazul persoanelor în vârstă, setul de informații senzoriale trimise la creier ajunge să fie modificat în urma reducerii activității fizice. Mai puține informații ajunse la creier înseamnă un risc crescut de căderi și accidentări. Expresia „folosește sau pierzi” este ilustrată foarte clar în această situație, în care calitatea mișcării se degradează în timp, ca într-un cerc vicios, tocmai din cauza lipsei mișcării.
Implicarea noilor tehnologii în urmărirea și evaluarea abilităților senzoriale sunt parte a unei noi ramuri a îngrijirii medicale, descrisă ca „sănătate de precizie”. Acest nou domeniu folosește tehnologii de ultimă generație și modele de inteligență artificială pentru a identifica factorii (inclusiv genetici) ce pot afecta sănătatea unei persoane și pot elabora tratamente și terapii individualizate. De acum știi puțin mai mult despre faptul că toate organele și sistemele din corpul nostru sunt interconectate și în continuă adaptare la factorii externi și la modificările interne.
Lasă un răspuns