Semnată acum 76 de ani, chiar pe 12 decembrie, Declarația Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document al umanității (a fost tradus în peste 500 de limbi). Acest document reprezintă fundamentul normelor internaționale în domeniul drepturilor omului nu doar din perspectivă juridică, ci și din perspectivă civică. Puțini știu, însă, că printre drepturile sociale și politice definite în Declarație se regăsește și dreptul la știință. Articolul 27 al documentului de largă recunoaștere internațională plasează acest drept în sfera culturală, susținând că:
Orice persoană are dreptul de a participa în mod liber la viața culturală a comunității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile aduse de acesta.
Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care recurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este.
Poate că acest drept pare lipsit de valoare în aceste vremuri, în care multe guverne din toată lumea au redus finanțarea pentru știință și par să ignore, de exemplu, dovezi științifice care propun un răspuns global concret la criza climatică. Legat de acest drept, însă, vorbim de mult mai mult decât dreptul la știință care vine imediat în minte. Acest drept poate fi scânteia care aprinde imaginația și curiozitatea oamenilor. Abia aceasta e adevărata putere a acestui drept universal.
Interpretările dreptului la știință au evoluat foarte mult în ultimele decenii. Inițial, acesta era înțeles ca fiind dreptul oamenilor de știință de a cerceta și, în egală măsură, dreptul oamenilor de a avea acces la rezultatele cercetărilor și la beneficiile aduse de acestea. Această abordare a lăsat multe aspecte neclarificate.
Spre exemplu, ce se întâmplă dacă dreptul de a cerceta intră în contradicție cu drepturile omului sau conduce la afectarea anumitor comunități? Aceste contradicții se pot manifesta în multe domenii, de la antropologie și arheologie la domeniul IT și la alte științe despre viață și viețuitoare. Un alt exemplu ar putea fi colectarea de date științifice care ar putea să reprezinte un risc pentru comunități care își pot pierde astfel identitatea, rădăcinile sau chiar spațiul vital. Din acest motiv, voci autoritare din domeniu au exprimat ideea ca dreptul la știință să includă datoria de a anticipa și de a lua măsuri pentru ameliorarea unor asemenea probleme.
În altă ordine de idei, dreptul la știință trebuie să includă dreptul la participare. De exemplu, populațiile indigene au dreptul de a le fi recunoscute contribuțiile aduse prin cunoștințe empirice acumulate de-a lungul generațiilor trecute.
Guvernele lumii invocă, de obicei, competitivitatea geo-politică și succesul comercial ca argumente pentru sprijinirea cercetării științifice, în special în domeniile așa-numitelor „tehnologii critice”, cum ar fi dezvoltarea computerelor cuantice. Cu toate acestea, planeta noastră înfruntă situații de criză interconectate, cum sunt criza climatică, poluarea, pierderea biodiversității sau adâncirea inechităților sociale. Din acest motiv, răspunsul pe care îl are de formulat umanitatea este necesar să-i includă pe toți oamenii, iar aceasta presupune acordarea unei largi libertăți oamenilor de știință, în interiorul căreia aceștia să-și manifeste creativ și etic curiozitatea științifică.
Consiliul Științific Internațional a afirmat, în cadrul Misiunilor Științifice pentru Sustenabilitate, că tehnologiile și cercetarea izolată nu vor fi suficiente pentru atingerea obiectivelor propuse în Agenda 2030 a Națiunilor Unite. În acest sens, Consiliul cheamă specialiștii și cercetătorii din toate domeniile la o colaborare care să genereze rezultate realizabile, care să dea un răspuns autentic și sustenabil la problemele cu care se confruntă planeta noastră. Umanitatea înflorește prin curiozitate chiar și în perioade de criză. Avem multe exemple din secolul al XX-lea în care cercetarea, mânată de curiozitate, a născocit multe tehnologii folositoare pe care astăzi le folosim intens. Marea provocare a vremurilor noastre este de a orienta această forță a curiozității în direcția potrivită pentru bunăstarea tuturor oamenilor.
Știm din istorie că pentru omenire nu au fost importante numai evoluția tehnologică și economică, ci și dezvoltare culturală și inovarea socială. De acum știi și că dreptul universal la știință reprezintă un stimul binevenit în abordarea profundă, creativă, etică și bazată pe curiozitate a problemelor actuale, precum și în dezvoltarea de politici sociale favorabile cercetării științifice sub toate aspectele ei.
Lasă un răspuns