Când vine vorba despre studierea mediului de afaceri, cercetătorii au încercat, între altele, să identifice trăsăturile de personalitate care-i diferențiază pe întreprinzători de restul oamenilor. Simpla manifestare a respectivelor trăsături nu îi transformă însă, în mod automat, pe posesorii lor în oameni de afaceri de succes. Ceea ce cântărește mai greu este modul în care respectivii indivizi se folosesc de aceste trăsături speciale.
Conceptul de potențial antreprenorial se referă la abilitatea naturală a unei persoane de a „simți” oportunitățile și de a acționa în conformitate cu acestea, de a crea valoare prin înființarea unor afaceri noi și de a născoci soluții ingenioase în momentele dificile. În sens mai larg, este, de fapt, vorba despre libertatea și ușurința cu care fiecare individ se schimbă, crește, se dezvoltă și se adaptează în relație cu incertitudinile și oportunitățile din piața pe care activează. Potențialul antreprenorial se referă, astfel, mai degrabă la înclinația către afaceri derivată din trăsăturile de personalitate ale unui individ decât la mediul de afaceri propriu-zis.
Potențialul individual despre care am pomenit mai sus este un produs complex, care înglobează abilități specifice, circumstanțe sociale și economice, precum și dibăcia de a controla riscul care vine la pachet cu o afacere nouă. Cel mai important aspect al potențialului antreprenorial este acela că variază în funcție de generația căreia îi aparține individul, pentru că fiecare generație în parte este influențată de contexte istorice, economice și culturale specifice, iar aceste contexte au un potențial important de formare a atitudinilor față de societate în general și față de mediul de afaceri în mod special.
Unele studii arată că majoritatea celor activi în câmpul muncii preferă să lucreze în echipă cu indivizi din aceeași generație și că în echipele inter-generaționale apar adesea neînțelegeri. Alte studii însă arată că diversitatea generațională reprezintă o valoare în sine, cel puțin egală cu alte tipuri de diversități precum cea religioasă, cea culturală, etnică sau de gen, având un impact cel puțin egal asupra performanțelor profesionale. În ceea ce privește problemele posibile, echipele inter-generaționale de lucru întâmpină dificultăți în aspecte precum transferul de cunoștințe și comunicarea, motiv pentru care acest gen de echipe reclamă un efort managerial adaptat pentru a ajunge să atingă obiectivele urmărite.
BOOMER-ii
Indivizii născuți între 1946 și 1964 au crescut într-o epocă definită de prosperitate economică și o societate clar structurată ierarhic. De aceea, ei valorizează joburile caracterizate de stabilitate, de siguranță. Din cauză că cei mai mulți dintre membrii acestei generații sunt deja la vârsta de pensionare, retrași din activitate, potențialul lor antreprenorial nu a fost studiat în profunzime. Cu toate acestea, puținele studii efectuate arată că membrii acestei generații tind să fie rezilienți și să valorizeze munca serioasă și loialitatea. De asemenea, ei au un nivel ridicat de încredere și simt acut nevoia de succes.
Generațiile X, Y, Z
Membrii generației X, născuți între 1965 și 1980, au crescut în vremuri marcate de schimbări economice și tehnologice, motiv pentru care ei sunt mai adaptabili și mai deschiși către inovare. În general, membrii acestei generații preferă abordări pragmatice și sunt, de cele mai multe ori, manageri plini de resurse. Într-un context antreprenorial însă, indivizii din generația X manifestă un potențial moderat, orientat către siguranță și autonomie.
Membrii generației Y, cunoscuți și ca milenialii, sunt născuți în perioada 1981 – 1996 și valorizează, din perspectiva muncii, flexibilitatea și urmărirea unui scop clar. Este renumită apetența acestor indivizi pentru tehnologiile digitale, iar din punct de vedere antreprenorial această generație manifestă un potențial ridicat, determinat și de dorința de a înfrunta structurile osificate, de tip establishment. Milenialii sunt mai predispuși la asumarea de riscuri și mai dornici de schimbare decât generațiile de dinaintea lor, valorizând independența și fiind dispuși să lase de-o parte joburile tradiționale și să-și construiască afaceri proprii, care să le permită stilul de viață pe care și-l doresc.
Membrii generației Z s-au născut după 1997 și au crescut într-o societate pe deplin digitalizată, ceea ce le-a format abilități naturale în mânuirea tehnologiei și în folosirea rețelelor sociale. Cu toate acestea, potențialul lor antreprenorial nu se ridică la nivelul generațiilor anterioare. Membrii acestei generații, cea mai recent intrată pe piața muncii, împărtășesc cu generația Y valori comune despre globalizare, digitalizare, schimbări culturale sau provocări sociale, însă nu se ridică la același nivel în privința abilităților de comunicare, încrederii în sine sau dorinței de succes. Toți acești factori determină un potențial antreprenorial mai slab.
Cea mai „afaceristă” generație
Dacă luăm de bune studiile existente, milenialii par să ia coronița și diploma pentru cea mai descurcăreață generație când vine vorba de afaceri. Ei au apucat ce e mai bun din toate epocile: au inclinație naturală către afaceri, sunt familiarizați cu tehnologiile noi, sunt mai curajoși în fața provocărilor și tind să intre în afaceri de la vârste mai fragede decât celelalte generații. Știu că ți-am dat de lucru, că acum cu siguranță te gândești dacă nu cumva… sau mai bine nu… sau poate că ar trebui să începi afacerea ta? Asta în cazul în care nu cumva ai început-o deja și te gândești să renunți pentru că nu faci parte din generația potrivită. Ei, nu da vina pe mine dacă ți-am sădit incertitudinea în minte. Jurnalul The Conversation e de vină. Sincer, și eu, când am citit articolul, m-am pus pe făcut calcule, dar m-am liniștit repede: dacă mă apuc de afaceri n-o să mai am timp de scris articole și n-o să mai poți spune că de acum știi.
Lasă un răspuns