Alcoolul rememorat

Un grup de cercetători de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, a descoperit că, dacă te gândești la momentele din trecut în care ai consumat alcool, ai mai multe șanse să reduci consumul de băuturi alcoolice. Ei au plecat de la studiile care au demonstrat că, atunci când li se amintește oamenilor de mesele copioase recente, ei tind să mănânce mai puțin. Astfel, cercetătorii britanici au urmărit să afle mai multe despre legătura dintre memorie și obiceiurile de consum și și-au îndreptat atenția spre alcool.

La acest studiu au participat 50 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani. Ele au fost împărțite aleatoriu în 2 grupuri egale, după care a început experimentul. Femeilor din primul grup li s-a cerut să-și amintească, în detaliu, o experiență recentă legată de consumul de alcool. Participantelor din al doilea grup li s-a cerut să-și amintească, în detaliu, o călătorie recentă. După această etapă, toate participantele au fost invitate să consume o băutură pe bază de vodka, într-o cantitate care să nu creeze disconfort.

În timpul etapei care a presupus consumarea băuturii alcoolice, toate participantele au vizionat un program menit să le distragă atenția de la cantitatea de alcool consumată. Ce au descoperit cercetătorii a fost că femeile din primul grup (care și-au amintit un episod legat de consumul de alcool) au consumat o cantitate mai mică din băutura alcoolică servită și asta într-o perioadă mai lungă de timp decât femeile din al doilea grup. Concluzia britanicilor a fost aceea că amintirile legate de consumul de alcool reduc motivația de consum și au indicat ca factor principal faptul că femeile conștientizează mai clar efectele alcoolului asupra sănătății și greutății.

La nivel global se estimează că 2,3 miliarde de persoane  (aproape o treime din populația planetei) consumă alcool în mod regulat, iar 28% dintre consumatorii de alcool depășesc săptămânal limita considerată periculoasă. Acest obicei reprezintă cauza principală a 5% din decesele înregistrate anual pe Pământ.

Cercetarea despre care vorbim a implicat exclusiv femei. Probabil că nici cercetătorii britanici nu și-au făcut curaj să-și testeze teoria și pe bărbați (care consumă, în mod tradițional, mai mult alcool decât femeile). Cel mai probabil, s-ar putea să descopere că atunci când îi vor provoca pe bărbați să-și amintească o beție recentă, nu vor face decât să-i provoace pe unii dintre ei să repete experiența. Așadar, dacă ești în categoria celor care consumă alcool regulat și vrei să renunți, de acum știi pe jumătate ce trebuie să faci: dacă ești femeie, gândește-te că alcoolul îngrașă; dacă ești bărbat… ei bine, urmărește blogul – imediat ce găsesc un articol, îl public aici.

Sursa

Foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recent Posts

Social Media

Advertisement