Toți cumpărăm castraveți, indiferent de anotimp. Sunt multitalentați: se folosesc de la salate și sandvișuri până la speriat mâțele pentru audiențe masive pe TikTok. Cu toate astea, unii dintre noi, care sunt mai orientați către sustenabilitate, au o strângere de inimă când găsesc pe rafturi castraveții ambalați în folie de plastic, mai ales acum, după lansarea programului RetuRO SGR, când am devenit cu toții mai conștienți de valențele reciclării și eliminării plasticului din natură.
Ei bine, oricât de amenințătoare pare pentru mediu bucățica aia de plastic, ea continuă să fie folosită și mulți nu înțeleg de ce. Îți amintești sceneta în care Florin Piersic spunea despre castravete că „are 98 la sută apă. Gata!” ? E, chiar dacă este doar parțial adevărat (castravetele are cam 95% apă), acesta este, de fapt, unul dintre motivele pentru care este folosit acel ambalaj: fără folia de plastic, castraveții ar pierde foarte repede din conținutul de apă și astfel s-ar altera calitatea chiar înainte ca produsele să ajungă la clienți.
Am zis că pierderea apei este unul dintre motive, dar nu e singurul. Un alt scop urmărit cu acest ambalaj este limitarea contactului cu aerul. Se diminuează astfel șansele agenților patogeni de a altera produsul. Chiar dacă ar fi expuși la contactul cu agenți patogeni imediat cupă culegere, sigilarea castraveților în ambalajul de plastic are rolul de a-i lăsa fără oxigen, fiind, așadar, o măsură protectivă. Cu toate acestea, chiar și în condițiile descrise mai sus, castraveții pot conține bacterii care provoacă botulism sau salmonella.
Și ar mai fi un motiv: ai văzut cât de subțire e coaja castraveților. Tu ai cumpăra castraveți juliți, cu coaja ruptă și cu pulpa expusă? Păi… cred că nimeni n-ar cumpăra așa ceva.
Dacă tot mai ai îngrijorări legate de folia de plastic, află că cineva s-a ocupat să facă și calculul ăsta: un castravete stricat, aruncat la gunoi, are asupra mediului un impact echivalent cu 93 de folii , pentru că materialul folosit pentru confecționarea foliei este din ce în ce mai prietenos cu mediul. Nu știu dacă îți puneai, până acum, întrebări legate de folia de plastic de pe castraveții Fabio, dar, oricum ar fi, de acum știi.






Lasă un răspuns