Când te urci pe-o bicicletă, după ce n-ai mai făcut-o de mult timp, sau când reușești să reproduci un fragment muzical la pian deși n-ai mai cântat din copilărie, te trezești, probabil, zicând că e „memoria musculară”, nu? Dar ce este, de fapt, memoria asta musculară?
Sunt multe ipostaze cotidiene în care nu conștientizăm fiecare mișcare din timpul desfășurării activităților și care sunt, de fapt, exemple de memorie motorie. Ca să fiu mai clar, în procesul de învățare a unei acțiuni care implică mișcare, precum mersul pe bicicletă, skatingul sau înotul, coordonarea motorie necesară învățării există deja codificată în creierul nostru (probabil că ai auzit sau ai văzut că unele animale de uscat sunt capabile să înoate încă din primele zile de viață). Din acest motiv, chiar și după o pauză în care nu practici mișcările învățate, când reîncepi este ușor pentru creier să acceseze respectivele „fișiere”, chiar și subconștient.
În anul 1967, psihologii americani Paul Fitts și Michael Posner au elaborat o teorie care împarte învățarea motorie în 3 etape: una cognitivă, una asociativă și una autonomă. Pe măsură ce înveți o abilitate motorie, treci succesiv prin cele 3 etape: la început trebuie să gândești, să conștientizezi fiecare aspect al mișcării, dar după câteva încercări mișcarea în sine începe să devină automatism.
Mai aproape de zilele noastre, cercetătorii au folosit imagistică sofisticată pentru a determina și analiza etapele învățării motorii, așa cum se desfășoară ele în creierul uman. Astfel au descoperit că, pe măsură ce învățăm, folosim diferite părți ale creierului până când abilitatea respectivă se fixează definitiv.
Întrebarea intrigantă care se naște din toată această cercetare este următoarea: cum se păstrează așa de bine aceste informații în creier în condițiile în care altele se alterează sau dispar cu totul?
„Unele studii privitoare la boala Alzheimer au inclus participanți care au avut o carieră muzicală și în cazul cărora s-a observat că nu-și mai recunoșteau rudele, dar puteau, în continuare, să cânte la instrumente, ceea ce arată clar că memoria motorie are un mod diferit de funcționare” spune profesorul asociat de neurochirurgie și neurologie Jun Ding, de la Universitatea Stanford. Ding a făcut parte dintr-o echipă care a efectuat, în 2022, un studiu pe șoricei de laborator pentru a înțelege cum funcționează memoria motorie. Concluzia la care au ajuns cercetătorii a fost că, în timp, după multe repetări ale abilităților motorii dobândite în urma procesului de învățare, în creierul nostru se dezvoltă căi neuronale multiple capabile să controleze respectivele mișcări. Astfel, dacă una dintre legături este avariată sau blocată, există o altă legătură neuronală care să preia funcția respectivă. Concluziile acestei cercetări vin să completeze rezultatele alteia mai vechi, din 2017, care arăta că mișcările mecanice repetitive determină o anumită dezvoltare cerebrală. De exemplu, un violonist prezintă o dezvoltare specifică a zonei din cortex asociată cu controlul mâinii stângi, care execută mișcări complexe în timpul actului artistic.
Așadar, memoria nu se manifestă la nivelul mușchilor, în niciun caz, ci tot creierul este responsabil și de mișcările mecanice repetitive. Ceea ce poate fi încadrat în conceptul de memorie musculară este, de fapt, rezistența mușchilor la un anumit tip de mișcări, cum sunt, de exemplu, cele de fitness, însă acolo se întâmplă un alt fenomen.
În timpul activităților de antrenare a masei musculare, corpul uman adaugă, efectiv, celule noi fibrelor musculare care lucrează mai intens. În acest caz, până recent s-a crezut că odată abandonată mișcarea, celulele respective dispar. Un studiu din 2019 arată însă contrariul: atunci când exercițiile sunt abandonate, iar mușchii „se ofilesc”, celulele nu dispar, ba chiar pot fi reactivate destul de repede, odată cu reluarea exercițiilor fizice. Nick Mitchell, fondatorul unei companii de servicii fitness, spunea la CNN, în primăvara acestui an, că restaurarea masei musculare se face chiar mai rapid decât dezvoltarea ei inițială.
Așadar, „memoria musculară” se referă la faptul că mușchii, odată dezvoltați, chiar și după abandonarea antrenamentelor, își amintesc cum e să fie mari și pot reveni la dimensiunile din perioada de dezvoltare maximă, dacă posesorul lor dorește asta, iar de acum știi.
Lasă un răspuns